TransferGo logo
Trimite bani

Care sunt prevederile privind asigurarea de şomaj în Danemarca?

Spre deosebire de alte tipuri de asigurări sociale, asigurarea de şomaj în Danemarca este voluntară. Ca punct de plecare, o persoană este liberă să aleagă la care fond de asigurări de șomaj (în daneză: A-kasse) dorește să se înscrie.

Aici la TransferGo vrem să îți face viața departe de casă cât mai ușoară! Nu doar prin tarifele noastre de transfer care sunt printre cele mai mici care există și la un nivel de securitate care este foarte ridicat, dar și prin toate aceste informații pe care le pregătim pentru tine.

În acest articol îți prezentăm informațiile de bază despre asigurarea de șomaj în Danemarca

Ești eligibil pentru ajutor de șomaj în Danemarca?

Pentru a fi eligibil să primești ajutorul de şomaj (dagpenge, în daneză), trebuie să te înscrii la unul dintre cele 22 de fonduri de asigurări de şomaj care exista în Danemarca. Cu toate acestea, nu este suficient să fii membru, trebuie să îndeplinești și alte câteva cerințe.

Pentru a beneficia de ajutor de șomaj dacă devii șomer, trebuie să depui o cerere. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te înregistrezi ca fiind în căutarea unui loc de muncă, chiar în prima zi de șomaj. Poți face acest lucru la centrul local de muncă sau online pe jobnet.dk.

Pentru aceasta, va trebui să completezi o declarație de șomaj. Aceasta declarație va trebui apoi depusă la fondul de asigurare pentru șomaj.

Mai apoi, va trebuie să-ți cauți activ un loc de muncă și să fii dispus să accepți ofertele de angajare care vor veni prin instituțiile sociale, pentru a-ți păstra dreptul la somaj. 

Știm că mutarea într-o altă țară înseamnă multe eforturi. 

Înseamnă curajul de a pleca și de a fi departe de cei dragi.

Și tocmai de aceea, te ajută să știi că banii tăi sunt în siguranță.

Ai nevoie să transferi bani simplu, rapid și fără comisioane bancare exagerate în România și nu numai.

Condiții de eligibilitate

Conform site-ului www.a-kasser.dk, condițiile de eligibilitate pentru ajutorul de șomaj sunt următoarele:

  • Ești membru al unui fond de asigurare pentru șomaj timp de cel puțin un an.
  • Poți ocupa un loc de muncă cu un preaviz de o zi. Acest lucru înseamnă că nu există obstacole de fapt sau de drept pentru ca să ocupi un loc de muncă.
  • Pentru cetățenii străini, acest lucru înseamnă că persoana respectivă trebuie să aibă dreptul de reședință și de muncă în Danemarca.
  • Ai câștigat / ai avut un venit brut minim total de:
    •  243.996 DKK (suma valabilă în 2021) în ultimii 3 ani dacă ești asigurat cu normă întreagă – sau de 
    • 162.660 DKK dacă ești asigurat cu normă parțială. 

  Această cerință se numește „Indkomstkravet”.

La TransferGo, îți oferim garanția că banii tăi ajung rapid și în siguranță la cei dragi.

Și îți mai oferim ceva. Respectul pentru lupta ta pentru că știm cât Valorezi pentru România!

Descarcă-ți aplicația TransferGo și alătură-te celor peste 3,5 milioane de utilizatori din întreaga lume!

Înscrierea la un fond de șomaj 

Conform Agenției Daneze pentru Ocuparea Forței de Muncă (https://star.dk/), o persoană este practic liberă să aleagă la care fond de asigurări de șomaj dorește să fie membru.

Taxele de membru ale fondurilor de asigurări de șomaj variază. Prin urmare, există taxe de membru diferite în funcție de calitatea de membru. De exemplu, taxa este diferită dacă o persoana este admisă pe bază de muncă cu normă parțială sau cu normă întreagă.

Cotizația pentru fondul de asigurări pentru șomaj constă, printre altele, într-o contribuție la stat stabilita prin lege. Această contribuție este aceeași pentru toate fondurile de asigurări pentru șomaj. În plus, suma constă într-o contribuție administrativă la fondul de asigurări pentru șomaj. Mărimea acestei contribuții este determinată individual de fiecare fond de asigurări. Pe site-urile caselor individuale de asigurări pentru șomaj poate fi văzut exact cat este aceasta contribuție la fiecare dintre ele. 

Pe pagina de aici găsești o prezentare generală a tuturor fondurilor de asigurări de șomaj în Danemarca:

  • https://star.dk/tilsyn-kontrol-og-klager-over-a-kassernes-afgoerelser/tilsyn-og-kontrol-med-a-kasser/oversigt-over-a-kasserne/ 

Pagina este în limba daneză, dar cu ajutorul Google Translate o poți traduce ușor și citi în limba română. 

  • Informații detaliate cu privire la ajutorul de șomaj în Danemarca, condițiile de eligibilitate, precum și câți bani primești de la statul danez, găsești aici (în limba română): https://www.a-kasser.dk/cerin%C8%9Be.html 

În acest articol îți prezentăm și informațiile de bază despre asigurarea de sănătate în Danemarca

2022-01-04

Facem lumea un pic mai mică.

Trimite bani în aceste țări:

Alătură-te celor 2 milioane de oameni care efectuează transferuri mai bune

Înregistrează-te