TransferGo logo
Trimite bani

Poți munci, ești cu noi. Nu mai faci față, altul la rând!

Un prieten din copilărie, care locuiește de câțiva ani în Norvegia, îmi povestea cât de impresionat a rămas după primul său contact cu sistemul medical acolo. Gelu, asa îl cheamă, lucrează într-un atelier auto. În timpul liber fiind, a avut un mic accident la schi, în urma căruia s-a ales cu o problemă la genunchi. A mers la spitalul din orășelul în care locuiește, iar după consultație a primit o foaie pe care să o prezinte angajatorului. Verdictul consultației: o problemă cu ligamentele, nu ceva grav, trei săptămâni de concediu medical și revenire pentru un nou consult.

Ca român care muncește într-o țară străină și ține cu dinții de locul de muncă, prietenul meu avea ceva ezitări în a cere un concediu atât de lung. Răspunsul medicului: „Nu e nimic opțional aici. Angajatorul este obligat să-ți acorde acest concediu și să-ți plătească sută la sută din salariu pentru primele două săptămâni. Pentru orice depășeste această durată, vei fi plătit cu aceeași sumă, din fondurile agenției norvegiene a forței de muncă”.

Ceea ce s-a și întâmplat. După cele trei săptămâni, un nou consult și alte două săptămâni de concediu plătit. Concluzia medicului a fost că „genunchiul începe să arate bine, dar că e indicat să se prelungească perioada de repaus” pentru ca Gelu, care presta o muncă fizică, să nu-și asume nici un risc.

Un sistem care te face să te simți protejat, dar dator

„Ca angajat, odată ce ești în sistem și plătești taxe, mari, ce-i drept, beneficiezi de foarte multe drepturi. Spre exemplu, în timpul unui an, pe lângă concediul la care am dreptul în mod legal, pot să-mi iau până la 5 zile libere, fără să motivez de ce. Nu știu ce exemplu să-ți dau… poate sunt într-o depresie, s-a întâmplat ceva în familie, nu mă simt bine. Sun și spun că nu pot veni la muncă a doua zi. Totul e ok, nu mi se cer explicații. Ei mizează foarte mult pe corectitudinea ta, pe faptul că nu-i minți și, da, unii mai abuzează de acest lucru. Dar asta îi costă, mai devreme sau mai târziu. Tragând linie, e un sistem care te face să te simți foarte protejat ca angajat, dar și dator să faci o treabă bună”, îmi spunea Gelu.

Evident, e parerea lui, experiența lui personală. Poate alții au avut altfel de experiențe în ceea ce privește munca în Norvegia, mai puțin plăcute, și au alte opinii. Dar, să nu uităm, vorbim de Norvegia. O țară întinsă, cu rezerve uriașe de bogăție, pe care le împart mai puțin de 5 milioane de locuitori. Deci au de unde să acopere și dureri de genunchi, și depresii, ba chiar și fraierelile celor care se joacă cu sistemul.

 

Regula nescrisă a muncii în UK

Revenind la povestea noastră, după ce am auzit experiențele prietenului meu, m-am gândit la presiunea sub care lucrează mulți, dacă nu majoritatea românilor din UK. De la „nimeni nu rămâne pe dinafară”, în Norvegia, la „nimeni nu rămâne pe dinafară, dar doar dacă este apt să muncească”, în UK. Mai sunt și dintre noi care se dedulcesc la beneficii, dar prea puțini, comparativ cu marea masă a celor care trag din greu să puna pâinea pe masă. Și poate mulți dintre cei de acasă nu știu, dar munca în UK – în majoritatea cazurilor prin intermediul agențiilor de plasare – are o regulă nescrisă, dar aurită: „poți munci, ești cu noi, nu mai faci față ritmului, altul la rând!”

Firma sună la agenția de recrutare și pa!

Și de câte ori, vorbesc din experiența personală, nu m-am dus la muncă chiar dacă îmi pocnea capul, mă durea stomacul sau eram răcit bocnă, cu febră și ochii injectați. Și de câte ori am vazut colegi care abia se țineau pe picioare și veneau la muncă. „Du-te, omule, la doctor, nu mai sta așa, nu vezi că mori aici!”. Unii se duceau, alții se tratau după ureche, dar rar vedeai pe cineva să respecte concediul recomandat. O săptămână de concediu medical nu numai că nu ți-o plătește nici naiba, dar înseamnă, de multe ori, și pierderea locului de muncă. Firma sună la agenția de recrutare, cere alt om și… pa!

În alte cazuri, agențiile de recrutare îți fac un soi de asigurare de muncă prin care, pentru cazul în care se întâmplă ceva cu tine – spre exemplu, un accident – primești vreo 60-70 de lire pe săptămână. Nu-ți ajung nici să acoperi chiria. Și asta nu e o regulă valabilă pentru români, ci pentru toată lumea.

Trei zile concediu după operație, ca să nu piardă bani

Îmi amintesc de un băiat, la vreo 25 de ani, venit de undeva din nordul Angliei. Erau primele zile când munceam împreună și îl vedeam că se ferește „să pună mâna”. Se uita lung, se tot codea și se oprea, de regulă, la treburi marunte. Începea să mă enerveze și voiam să-l întreb de ce nu ne ajută cum ar trebui, când l-am vazut că are o grimasă de durere și-și duce mâna la burtă.

Spre norocul meu, că nu apucasem să-i fac reproșul, mi-a spus că tocmai fusese operat de apendicită, dar că nu a putut sta în concediu mai mult de trei zile, pentru că ar fi pierdut prea mulți bani. Era bucuros că șeful echipei i-a permis să revină pe șantier și să facă mici treburi, atât cât să nu-și forțeze prea tare operația.

„Crede-mă că nu-mi place situația în care sunt, mai ales când vă văd pe voi cum munciți, dar nu pot mai mult, deocamdată. Într-o săptămână-două, îmi revin”, mi-a spus și iar am mulțumit în gând că nu apucasem să-i fac vreun reproș.

Am înțeles că suntem „fii ploii”

Îmi amintesc alt exemplu, un domn englez sau irlandez, nu-l cunoșteam decât din vedere, cu ani grei de experiență în spate. Într-o tură de noapte fiind, a alunecat de pe o scară și a căzut în gol vreo câțiva metri. A doua zi ne-au chemat pe toți în ședință, șefii ne-au explicat cât de important e să fim primii care avem grijă de sănătatea noastră și ne-au asigurat că vor face totul pentru ca acel coleg să treacă cât mai ușor peste accident. Fiind vina lui, n-a primit nici un fel de compensații, a stat în spital, operații, tije în picioare, apoi acasă, la pat, timp de vreo 6 luni, nefiind plătit decât cu cele câteva zeci de lire săptămânal, cât acoperea asigurarea. S-a făcut o chetă între colegi și fiecare a ajutat cu cât a putut.

Vă dați seama, nu mare lucru. Atunci am inteles că suntem „fii ploii” și trebuie să fim cu ochii în patru la sănătatea noastră. Mai obișnuiam să joc fotbal. Alergi, te ia adrenalina jocului, calci greșit sau te lovești cu un coleg, o mână ruptă, o entorsă la picior. O lună pe tușă, bani ioc. Am renunțat și la plăcerea asta.

Și daca te ia cu salvarea, de unde o plătești?”

Mi-l amintesc apoi pe Florin, un băiat foarte bun și muncitor, din zona Bacăului. Mă întâlnesc într-o dimineață cu el, urma să începem lucrul în câteva minute. Era transpirat tot, cu o privire pierdută. „Ce ai, Florin, ce s-a întâmplat?”, l-am întrebat. „Nu mai pot, vomit de vreo câteva zile, mă simt rău”, mi-a spus. „Hai să vorbim cu Layton (foremanul nostru), trebuie să mergi la spital neapărat!”. Nu a vrut și a insistat să nu spun la nimeni, deși mulți vedeam că nu e bine ce se întâmplă cu el. „Bogdan, sunt cu soția și doi copii mici aici. Am nevoie de bani! La doctor ce fac? Mă trimite la analize, îmi dă concediu, pierd locul de muncă. De unde plătesc eu casa?”, îmi spunea.

„Și dacă pici din picioare, te ia cu salvarea și te bagă direct în operație, de unde o plătești? Dă-l naibii, e un loc de muncă, găsești altul. Nu te juca cu sănătatea!”, îi spuneam.

Un frig și o umezeală afară, cum e în lunile de iarnă aici, iar el era transpirat tot, dârdâia, cu hainele ude pe el. Și vomita în continuare. I-au găsit o infecție la plămâni și s-a „tratat” cum a putut. Se mai învoia, mai lipsea o zi-două, atât cât să fie sigur că nu-și pierde locul de muncă. După ce s-a pus pe picioare, n-a mai durat mult și i-au spus că nu mai au nevoie de el.

Nici o explicație, deși toți știau de ce.

O colegă de serviciu a soției a rămas însărcinată. Corpul începe să se adapteze la sarcină, apar schimbări hormonale și stările de rău. S-a învoit de câteva ori și, când cineva „de la birouri” a considerat că e prea mult, a mai primit doar un telefon de la agenție, prin care era anunțată că nu mai este nevoie de ea la respectivul loc de muncă. Nici o altă explicație, deși toți știau de ce. Dar adevărul nu i l-a spus nimeni, pentru că i-ar fi dat șansa să apeleze la lege. Angajatorii sunt unși cu prea multe alifii, ca să-ți facă astfel de cadouri.

Ar mai fi multe de spus și sunt sigur că mulți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, ați trăit-o pe pielea voastră sau cunoașteți alte și alte exemple. În majoritatea cazurilor, banii se câștigă greu aici. Cu multă sudoare, renunțări și strâns din dinți. Și dacă îți știi drepturile, ce? Sistemul e gândit de așa natură, încât cu greu poți apela legea.

„Sănătate!” e cea mai întâlnită urare aici. Sănătate și cârcă tare, să poți duce.

2016-07-25

Facem lumea un pic mai mică.

Trimite bani în aceste țări:

Alătură-te celor 2 milioane de oameni care efectuează transferuri mai bune

Autentifică-te gratuit