TransferGo logo
Trimite bani

Cum îți faci asigurarea de sănătate în Danemarca?

Unul dintre lucrurile de care trebuie să te ocupi imediat ce ai ajuns în Danemarca și ai început munca, este să îți faci asigurarea de sănătate. Asigurarea de sănătate este orânduită în Danemarca prin sistemul național de asigurări de sănătate.

Aici la TransferGo vrem să îți face viața departe de casă cât mai ușoară! Nu doar prin tarifele noastre de transfer care sunt printre cele mai mici care există și la un nivel de securitate care este foarte ridicat, dar și prin toate aceste informații pe care le pregătim pentru tine. În acest articol îți prezentăm informațiile de bază despre asigurarea de sănătate în Danemarca

Care sunt indicațiile privind asigurarea de sănătate?

Toate persoanele cu reşedinţa în Danemarca au prin lege dreptul la următoarele servicii sociale:

  • Tratament în spital
  • Îngrijire de maternitate – şi 
  • Prestaţii de asigurări de sănătate

Atunci când te muţi în Danemarca, trebuie să te înregistrezi la autoritatea locală pe raza căreia ai domiciliul. Odată cu înregistrarea la autoritatea locală vei fi înregistrat și în cadrul Regimului de asigurări de sănătate. Astfel, vei avea acces la asistenţă medicală şi vei primi un card de sănătate. Acest card de sănătate este un document pe care trebuie să îl ai la tine de fiecare dată când ceri asistentă medicală. 

Ca cetățean rezident în Danemarca, ai dreptul la următoarele servicii de sănătate: 

  • Tratament din partea medicului generalist;
  • Tratament din partea unui medic specialist, cu trimitere de la medicul generalist;
  • Anumite tipuri de tratament stomatologic;
  • Psihoterapie, cu trimitere de la medic;
  • Tratament din partea unui chiropractician;
  • Podologie, pentru anumite grupuri de pacienţi, cu trimitere de la medic;
  • Medicamente;
  • Preparate nutritive pe bază de reţetă.

Știm că mutarea într-o altă țară înseamnă multe eforturi. 

Înseamnă curajul de a pleca și de a fi departe de cei dragi.

Și tocmai de aceea, te ajută să știi că banii tăi sunt în siguranță.

Ai nevoie să transferi bani simplu, rapid și fără comisioane bancare exagerate în România și nu numai.

Regimul de asigurări de sănătate acoperă parţial costul altor tipuri de tratament. Acest lucru se întâmplă însă doar în acord organizaţiile medicilor. Pe de altă parte, contribuţia regimului de asigurări de sănătate la costul medicamentelor depinde de cheltuielile anuale totale pentru medicamente eligibile.

Atenție! Pentru a consulta un medic de specialitate ai în mod normal nevoie de o trimitere de la medicul generalist. Medicul generalist tratează însă cca 90% din cazuri, situație diferită de cum stau lucrurile în România. În Danemarca, medicul generalist (de familie) are o competență mult mai mare decât aceea pe care o are medicul de familie în România. 

Copiii sub 15 ani sunt asigurați din punct de vedere medical indiferent de situația părinților sau tutorilor lor.

La TransferGo, îți oferim garanția că banii tăi ajung rapid și în siguranță la cei dragi.

Și îți mai oferim ceva. Respectul pentru lupta ta pentru că știm cât Valorezi pentru România!

Descarcă-ți aplicația TransferGo și alătură-te celor peste 3,5 milioane de utilizatori din întreaga lume!

Nivelul de coplată pentru asigurarea de sănătate

Începând de la 1 ianuarie 2016 a fost introdus nivelul de coplată maximă anuală fixă. La nivelul anului 2019 acesta a fost de până la 4.110 DKK/an (cca 550 euro). 

Ce înseamnă acest lucru? Aceasta înseamnă că cetățenii își primesc înapoi toți banii dați pe medicamente după ce au depășit suma cheltuită de 4.110 DKK/an. Modul în care își primesc banii este unul automat. 

Cum este reglementat sistemul naţional de asigurări sociale în Danemarca?

Beneficiile de securitate socială din Danemarca includ următoarele:

  • Prestaţii de boală, de spitalizare, alocație zilnică de boală;
  • Maternitate şi ajutor de readaptare;
  • Prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
  • Alocaţie pentru cheltuieli de înmormântare;
  • Pensii de invaliditate;
  • Pensii pentru limită de vârstă şi pensii suplimentare;
  • Prestaţii de şomaj;
  • Prestaţii familiale.

Dat fiind că majoritatea ramurilor sistemului danez de securitate socială sunt obligatorii, nu există condiţii pentru includerea în diferitele regimuri. Excepţie face asigurarea de şomaj.

2022-01-03

Facem lumea un pic mai mică.

Trimite bani în aceste țări:

Alătură-te celor 2 milioane de oameni care efectuează transferuri mai bune

Înregistrează-te