TransferGo logo
Trimite bani

Cum se face cererea pentru documentul de rezidență UE ca lucrător?

Cererea pentru documentul de rezidență UE ca lucrător trebuie depusă la Agenția Daneză pentru Recrutare și Integrare Internațională (SIRI). De obicei, va trebui să mergi personal la una dintre sucursalele Agenției din Copenhaga, Odense, Aarhus, Aalborg, Aabenraa sau Bornholm.

Aici la TransferGo vrem să îți face viața departe de casă cât mai ușoară! Nu doar prin tarifele noastre de transfer care sunt printre cele mai mici care există și la un nivel de securitate care este foarte ridicat, dar și prin toate aceste informații pe care le pregătim pentru tine. În acest articol poți citi despre cum se face cererea pentru documentul de rezidentă UE ca lucrător în Danemarca.  

Documentele necesare pentru depunerea cererii 

Este o idee bună ca înainte de a începe să completezi formularul de cerere să-ți aduni documentele necesare. Pentru aceasta, lista de verificare de mai jos îți va fi de ajutor.

La programarea făcută la Agenție trebuie să mergi cu următoarele documente:

  • Pașaportul original și/sau cartea de identitate națională
  • O copie completată a formularului de cerere OD1 sau dovada că ai trimis formularul OD1 online

De asemenea, trebuie să poți arăta documente care să dovedească că îndeplinești condițiile de rezidență ca lucrător în Danemarca.

Ca documente doveditoare în acest sens, poți să duci fie un contract de muncă, fie o declarație din partea angajatorului:

  • Contractul de muncă: trebuie sa fie semnat și datat de către angajator cu mai puțin de 30 de zile înainte de a fi depus la SIRI
  • Declarația angajatorului: trebuie să fie emisă și semnată de angajator și să fie datată cu mai puțin de 30 de zile înainte de a fi depusă la SIRI

Notă: Declarația angajatorului se găsește în formularul de cerere OD1. Poate fi descărcată de pe pagina web de aici: 

  • https://blanket.nyidanmark.dk/xform/formularer/OD1.form.aspx 

Vezi link-urile denumite: Hent arbejdsgivererklæringen her / Download the employer declaration pentru descărcare. 

Știm că mutarea într-o altă țară înseamnă multe eforturi. 

Înseamnă curajul de a pleca și de a fi departe de cei dragi.

Și tocmai de aceea, te ajută să știi că banii tăi sunt în siguranță.

Ai nevoie să transferi bani simplu, rapid și fără comisioane bancare exagerate în România și nu numai.

Completarea formularului de cerere 

Completarea formularului de cerere îți va lua cca 25 – 30 minute. Cererea se completează pentru o singura persoană: fie o completezi singur, fie că ceri ajutor, ea trebuie completata în numele tău ca solicitant. 

Formularul relevant este cunoscut drept formularul de cerere OD1. Acesta poate fi completat atât online, cât și în forma tiparita. Indiferent de tip, el conține instrucțiuni despre cum anume să-l completezi. De asemenea, continue informațiile necesare despre ce fel de documente trebuie să trimiți împreună cu formularul.

Formularul de cerere online 

Dacă alegi să completați OD1 online, trebuie să te asiguri că ai toate documentele anexe pregătite în format digital. In acest mod, le vei putea atașa la formularul de cerere online.

Aici găsești formularul online OD1:

  • https://blanket.nyidanmark.dk/xform/formularer/OD1.form.aspx  

Formularul de cerere tipărit

Formularul tipărit OD1 trebuie completat și depus personal la una dintre sucursalele SIRI împreună cu documentația relevantă.

Formularul de cerere în format Word poate fi completat pe calculator și apoi imprimat. Formularul de cerere în format PDF trebuie mai întâi tipărit și apoi completat manual.

Pe pagina de mai jos găsești două link-uri de acces la cele două formulare. Mergi la secțiunea How to apply, iar de acolo la subsecțiunea Complete the application from. Astfel, vei gasi:

  • Download the printable form OD1 (Pdf format) – link la formularul PDF 
  • Download the printable form OD1 (Word format) – link la formularul PDF
  • https://nyidanmark.dk/en-GB/You-want-to-apply/Residence-as-a-Nordic-citizen-or-EU-or-EEA-citizen/EU-employee?anchor=howtoapply  

La TransferGo, îți oferim garanția că banii tăi ajung rapid și în siguranță la cei dragi.

Și îți mai oferim ceva. Respectul pentru lupta ta pentru că știm cât Valorezi pentru România!

Descarcă-ți aplicația TransferGo și alătură-te celor peste 3,5 milioane de utilizatori din întreaga lume!

Cum ajunge cererea ta completată la SIRI 

Dacă ai aplicat online și este pentru prima dată când faci o cerere, atunci trebuie să te prezinți personal la SIRI cu dovada. Dovada este o chitanța de completare online de conține un număr din șase cifre. Numărul acesta reprezintă numărul de referință al cererii tale. Nu uita ca trebuie să ai cu tine și pașaportul sau cartea de identitate în original!

Doar odată ce te-ai identificat în acest fel și a aplicația ta a putut fi fost verificată în sistem se consideră că cererea ta a fost complet depusă.

Exista însă și alte situații în care nu este necesar să mergi personal la SIRI. Acestea sunt următoarele:

  • Ceri o prelungire, dacă ai un drept de ședere temporar pe care vrei să-l prelungești
  • Aplici pentru rezidența permanentă, conform reglementărilor UE.

Unde te prezinți personal? 

Te poți prezenta personal la sucursalele SIRI din Copenhaga, Odense, Aarhus, Aalborg, Aabenraa sau pe Bornholm.

Aici găsești informații despre adresele și orele de funcționare ale filialelor SIRI:

  • https://nyidanmark.dk/en-GB/Contact-us/Contact-SIRI/SIRI-branch-offices/?anchor=C501EEE92F444455A00EA3859073690C&callbackItem=2DBECACF408048E6A8C2A6C8A63E88FC&callbackAnchor=1B690CAE16814FCAA7C370F1DB2431A6C501EEE92F444455A00EA3859073690C 

Nu uita să faci o programare la SIRI!

Înainte de a vă prezenta personal la SIRI, trebuie să faci o programare. Informații complete găsești pe pagina de aici (în limba engleză)

  • https://nyidanmark.dk/en-GB/Contact-us/Contact-SIRI/Book-an-appointment-at-SIRI/?anchor=436C1BA7E2424D37A47005FE6FC406C8&callbackItem=2DBECACF408048E6A8C2A6C8A63E88FC&callbackAnchor=1B690CAE16814FCAA7C370F1DB2431A6436C1BA7E2424D37A47005FE6FC406C8

Dacă vrei să aplici cu un formular tipărit, îți poți depune cererea personal la una dintre sucursalele SIRI.

2022-01-03

Facem lumea un pic mai mică.

Trimite bani în aceste țări:

Alătură-te celor 2 milioane de oameni care efectuează transferuri mai bune

Înregistrează-te