Povestea completă
Cum s-a născut TransferGo
Era anul 2012. Noi patru aveam o afacere de import‑export și trimiteam constant bani în străinătate. Fiecare transfer însemna livrare lentă, comisioane mari și un serviciu pentru clienți inexistent. Stăteam la cozi la ghișee, trimiteam bani în țara greșită și nu primeam niciun fel de despăgubire când lucrurile nu mergeau bine.
Ne săturasem. Așa că am construit ceva mai bun. Am construit TransferGo.


Începuturi dificile
Nu a fost ușor. Șase luni pentru obținerea licenței de reglementare. Încă patru ca să găsim o bancă dispusă să lucreze cu noi. Economiile de un an, dispărute. Apoi, chiar când clienții începeau să iubească produsul, banca ne‑a trimis o scrisoare. Ne închideau fără nicio explicație, doar cu un termen de nouăzeci de zile ca să salvăm compania.
Nu aveam de gând să renunțăm. Contra cronometru, am găsit un nou partener bancar. Compania a supraviețuit și de atunci tot creștem.
Drumul către success
Astăzi lucrurile arată foarte diferit. Avem parteneriate cu peste 30 de bănci din toată lumea, ceea ce pare incredibil dacă ne gândim cât de greu a fost cândva să găsim măcar una. Am fost nominalizați la categoria Fastest Rising Start‑up la TechCrunch Europa 2018 și desemnați unul dintre cele mai tari cinci scale‑up‑uri din UK de către TNW.
Dar oamenii cărora vrem cel mai mult să le mulțumim ești tu. Cei care muncesc din greu, trimit bani acasă și își susțin familia. Am construit TransferGo pentru tine. Asta nu s‑a schimbat niciodată.


Un viitor strălucitor
Am parcurs un drum lung din 2012 și suntem abia la început. Mai multe rute, mai multe valute, mai multe produse. Toate construite pentru a te ajuta să trimiți bani acasă rapid și ieftin. Ce e mai bun de la TransferGo încă urmează.

